ACȚIUNE MULTICULTURALĂ Elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, coordonați de profesoara Mihaela Oniga și profesoara Gabriela Măgurean împreună cu voluntarii Martina și Rafael din cadrul Asociației Team For Youth (coordonator Monika Szekely) au desfășurat activități cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște în cadrul proiectului Tradițiile Pascale în Italia, Spania și România.
În cadrul acestora, elevii claselor a XI-a A și a X-a B (secția bilingvă română-spaniolă) însoțiți de cei doi voluntari străini au adunat informații despre principalele obiceiuri din Săptămâna Mare, realizând jocuri de cuvinte, felicitări și colaje cu imagini specifice.
De asemenea, voluntarii și cele două profesoare au încercat să-i familiarizeze pe elevi cu tradițiile culinare tipice acestei perioade din Spania și Italia, pregătind torrijas, mona de Pascua sau colomba.
Pe de altă parte, cei doi participanți străini au avut ocazia să guste din bucatele pascale românești (cozonac, pască, ouă roșii) și să afle mai multe despre datinile noastre în propria lor limbă datorită prezentărilor realizate de cele două clase.
Prin derularea acestui proiect s-a dorit conștientizarea din partea elevilor a importanței diversității culturale, precum și identificarea obiceiurilor pascale din cele trei țări.