ACȚIUNE LA BAIA MARE Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitare acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare, monitorizează activităţile ilegale în domeniu, iar ieri, 19 decembrie au acţionat pe raza municipiului împreună cu poliţişti de ordine publică şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale.
În cadrul activităţilor desfăşurate ieri au fost identificate patru persoane, cu vârste cuprinse între 27 şi 58 de ani, care desfăşurau activităţi de schimb valutar, fără a fi autorizaţi.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. De asemenea au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare de peste 12 000 de lei, şi s-a dispus confiscarea unor sume de bani sume de bani susceptibili a proveni din activităţi ilicite în domeniu.
Astfel de activităţi vor continua. Pentru a evita să devină victimele unor fapte ilicite, poliţiştii recomandă persoanelor care doresc să efectueze schimburi valutare să se adreseze unităţilor bancare ori societăţilor comerciale autorizate!
Informații furnizate de IPJ Maramureș