AcasăActualitateSocialAcţiune desfăşurată de poliţişti pe drumurile din judet si in piata din...

Acţiune desfăşurată de poliţişti pe drumurile din judet si in piata din Săliştea de Sus

spot_img

DISTRIBUIȚI

Impreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român

În perioada 14 – 15 aprilie 2013, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Seini împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş au executat o acţiune pe DE 58. Participanţii la acţiune au verificat 51 de autovehicule şi au legitimat 63 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale şi au fost ridicate patru certificate de înmatriculare şi un permis de conducere. Valoarea totală a amenzilor aplicate depăşeşte 3.000 de lei.

Acţiune rutieră la Cicârlău

O altă acţiune rutieră a fost desfăşurată ieri la Cicârlău. Poliţiştii au acţionat pentru prevenirea producerii de accidente de circulaţie şi identificarea şi sancţionarea celor care nu respectă normele rutiere. Ei au controlat 45 de autovehicule şi au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.575 lei. De asemenea, a fost ridicat un certificat de înmatriculare.

La Baia Mare, acţiuni desfăşurate de poliţiştii de ordine publică şi rutieri

Ieri, între orele 09.00 – 14.00, în scopul prevenirii şi combaterii cerşetoriei şi comerţului ilicit, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au executat o acţiune pe raza municipiului. Ei au legitimat 24 de persoane şi au constatat 21 contravenţii care au fost sancţionate cu amenzi în sumă totală de 4.300 lei. De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării  bunuri în valoare de 990 lei.

Poliţiştii Biroului Rutier au organizat şi desfăşurat ieri o acţiune în municipiu. Scopul acesteia a fost de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii. Poliţiştii au identificat 10 conducători auto care nu au respectat prevederile legale privind acordarea de prioritate pietonilor şi alţi trei care au comis alte abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Toţi au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 3.000 de lei. De la şoferii care nu au acordat prioritate pietonilor au fost ridicate permisele de conducere în vederea suspendării.

Acţiune în piaţa agroalimentară din Săliştea de Sus

În 16 aprilie a.c., între orele 10.00 – 13.00, pentru prevenirea comerţului ilicit, poliţiştii din Săliştea de Sus au executat o acţiune în piaţa agroalimentară din localitate. De asemenea, ei au acţionat şi pe drumurile publice de pe raza localităţii pentru identificarea şi sancţionarea participanţilor la trafic care nu respectă normele rutiere. Ei au verificat 16 agenţi economici, 10 autoturisme şi pentru abaterile constatate au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor depăşeşte 2.900 de lei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA