În perioada 25-27 decembrie, polițiștii maramureșeni au fost solicitați să intervină la mai multe cazuri de violență în familie iar în două situații s-a impus emiterea unor ordine de protecție provizorii.
Unul dintre acestea a fost emis de polițiștii din Șomcuta Mare pe numele unui localnic care, pe fondul geloziei și fiind sub influența băuturilor alcoolice, și-a agresat soția cu care se află în proces de divorț. Al doilea ordin de protecție a fost emis de polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag pe numele unui bărbat de 35 de ani din Oncești. Acesta și-a amenințat soția cu moartea după ce, cu doar câteva zile înainte a și agresat-o fizic.
În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie.