Echipele de salvatori montani din cadrul SPJ Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, au fost mobilizate într-o misiune dificilă de salvare în Munții Maramureșului, la o altitudine de peste 1700 de metri.
„Doi cetățeni ucraineni care au trecut frontiera au cerut sprijin, spunând că sunt extenuați, iar unul dintre ei are probleme medicale și a fost lăsat la o construcție de lemn, unde nu era semnal telefonic. Colegul lui a urcat până în locul unde a putut iniția apelul de urgență”, anunță Salvamont Maramureș.
Imediat, echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș a pornit în misiune, făcând joncțiunea cu Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte, structură din cadrul ITPF Sighetu Marmației. Salvatorii au primit sprijin din partea STS pentru localizarea persoanelor aflate în dificultate: „S-a reușit, de către colegii de la STS, localizarea unuia dintre ucraineni, cel care a sunat la 112, și totodată reperarea celui de-al doilea ucrainean, cel cu probleme medicale. Primului i s-a comunicat să se îndrepte spre zona în care l-a lăsat pe colegul lui, de unde vor fi extrași de echipele de salvare”.
Operațiunea de salvare este extrem de dificilă, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
„Sus, în munte, este zăpadă, vremea este în curs de răcire și, datorită condițiilor meteo nefavorabile, cu ceață, vânt și lapoviță, nu se poate solicita sprijin aero”, informează Salvamont Maramureș.
Salvatorii montani fac eforturi pentru a ajunge la cei doi cetățeni ucraineni și pentru a-i coborî în siguranță la baza muntelui. Autoritățile vor reveni cu informații pe măsură ce intervenția evoluează.