Acasăsinucidere maramuresACORD ISTORIC – SUA și Rusia au ajuns la o înțelegere, după...

ACORD ISTORIC – SUA și Rusia au ajuns la o înțelegere, după lungi negocieri tensionate

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACORD ISTORIC  După mai multe ore de aşteptare de la încheierea unor negocieri care păreau să ducă la o nouă amânare, ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american John Kerry au anunţat împreună, vineri noaptea, un acord între SUA şi Rusia în privinţa Siriei, informează agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit şefului diplomaţiei americane, citat de Reuters, cele două puteri speră că planul agreat va aduce pacea în Siria şi va reduce suferinţele sirienilor. Kerry afirmă că SUA au făcut concesiuni ţinând cont de posibilitatea ca Rusia să îl convingă pe preşedintele sirian Bashar al-Assad să se aşeze la masa negocierilor de pace.

Aranjamentul convenit de reprezentanţii Moscovei şi ai Washingtonului ar putea rezista dacă atât guvernul de la Damasc, cât şi opoziţia îşi îndeplinesc obligaţiile, a mai declarat secretarul de stat. În special, ar trebui ca forţele guvernamentale să nu mai desfăşoare operaţiuni militare aeriene în anumite zone controlate de opoziţie. Încetarea utilizării butoaielor cu explozivi şi a bombardamentelor oarbe ar putea modifica natura conflictului, susţine Kerry.

Mai mult, dacă violenţele scad în intensitate, Rusia şi SUA ar putea colabora pentru a planifica lovituri militare strategice şi precise împotriva grupării islamiste Frontul al-Nusra, pe care oficialul american a caracterizat-o drept „teroristă”.

Pentru moment, a anunţat John Kerry, Statele Unite şi Rusia fac apel la toate părţile în conflict să se angajeze la o încetare a ostilităţilor începând de la apusul soarelui, în data de 12 septembrie. Astfel ar putea fi posibilă trimiterea de ajutoare umanitare în zone greu accesibile, inclusiv oraşul Alep. În acest scop, toate forţele militare ar trebui să se retragă de pe un drum de acces către Alep. Apoi, în termen de şapte zile, Rusia şi SUA vor stabili un centru pentru un grup comun de implementare, în vederea luptei împotriva grupărilor Stat Islamic şi al-Nusra. Forţele de opoziţie ar trebui să se distanţeze cât mai mult de aceste formaţiuni extremiste.

Întreg acordul ruso-american rămâne însă doar o simplă ocazie, până la implementarea sa efectivă, a subliniat secretarul de stat american. La rândul său, ministrul rus de externe, citat de AFP, a recunoscut că nu poate garanta succesul noului plan. Acesta ar permite „implementarea unei coordonări eficiente a luptei antiteroriste, în special la Alep, şi ar permite susţinerea armistiţiului. Toate acestea creează condiţiile pentru o revenire la procesul politic”, a spus Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a explicat că în cadrul centrului comun, menţionat şi de omologul său american, „militarii şi reprezentanţii serviciilor secrete ruse şi americane se vor ocupa de chestiunile practice: diferenţierea teroriştilor de opoziţia moderată”.

„Ne vom pune de acord asupra loviturilor împotriva teroriştilor realizate de forţele aeriene ruse şi americane. Am căzut de acord asupra zonelor unde aceste lovituri vor fi coordonate”, a mai spus Serghei Lavrov.

 

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA