ACCIDENTE GRAVE ÎN MARAMUREȘ Vacanţa de vară este cea mai aşteptată perioadă de către toţi elevii. Relaxarea şi mirajul jocului, specifice acestei perioade, pot fi umbrite uneori de evenimente mai puţin plăcute. Riscul cel mai mare pe care-l au copiii atunci când se deplasează pe drumurile publice este de a fi implicaţi în accidente rutiere. Ieri, 25 iulie, doi copii care mergeau cu bicicletele fără a fi supravegheaţi de părinţi, au fost răniţi în urma unor accidente rutiere. Reamintim că minorilor sub 14 ani le este interzis să circule cu bicicleta pe drumurile publice!
Primul accident s-a produs în jurul orei 09.30, la intersecţia străzii Petre Dulfu cu D.J. 108A, pe raza oraşului Ulmeni. Poliţiştii care au intervenit pentru soluţionarea evenimentului au constatat că o tânără de 31 de ani, care conducea un autoturism, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea” şi a accidentat un minor de 12 ani, care circula cu bicicleta. Băiatul a fost rănit şi transportat la spital, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.
Al doilea accident s-a produs pe raza comunei Strâmtura. La faţa locului poliţiştii au stabilit că un băiat de 12 ani, care circula cu bicicleta, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind astfel surprins şi accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani. Apoi, conducătorul autoturismului a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. Şi în acest caz minorul a fost rănit şi transportat la spital, unde a rămas internat.
Niciunul dintre cei doi şoferi implicaţi în accidente nu se aflau sub influenţa alcoolului. poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Informații furnizate de IPJ Maramureș