Berchez: Femeie de 85 ani ranita
O femeie în vârstă de 85 de ani din localitatea Berchez, comuna Remetea Chioarului s-a angajat ieri în traversarea DJ 182B din localitate, prin loc nepermis şi fără să se asigure şi a fost surprinsă şi accidentată grav de un autoturism. La volanul maşinii se afla Aurel M. de 55 de ani din Şomcuta Mare care circula în aceeaşi direcţie, spre Remetea Chioarului. În urma leziunilor suferite, victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Baia Mare unde a rămas internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilo-test şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Baia Mare: Barbat ranit pe strada 8 Martie
La Baia Mare, Mihai N. de 59 de ani din localitate, s-a angajat ieri dimineaţă în traversarea neregulamentară a aleii ce mărgineşte strada Vasile Lucaciu şi a fost surprins şi accidentat uşor de un autoturism. Maşina era condusă de Ion M. de 35 de ani din localitatea Moisei, care circula regulamentar dinspre strada 8 Martie spre strada Industriei. Bărbatul rănit a fost transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale dar nu a rămas internat. În momentul producerii accidentului, şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor lua măsuri conform legii.