ACCIDENT VIOLENT Un accident rutier a avut loc pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Timişoara, marţi seara. Traficul a fost dat peste cap după ce un şofer a derapat straşnic cu maşina, scrie Opinia Timişoarei.
ACCIDENT VIOLENT Conducătorul auto, care mergea pe bulevardul Rebreanu, dinspre Faem către Spitalul Judeţean, a pierdut controlul volanului, a încercat o manevră disperată să redreseze maşina, însă aceasta s-a îndreptat fulgerător spre un stâlp de pe marginea drumului.
L-a izbit violent şi l-a retezat pur şi simplu. Stâlpul s-a prăbuşit de-a curmezişul şoselei, blocând circulaţia.
Şoferul a scăpat ca prin minune cu viaţă în urma impactului deosebit de puternic.
Trecătorii au dat alarma la numărul de urgenţă 112, iar la locul accidentului au sosit rapid medicii, poliţiştii şi pompierii. Aceştia din urmă au lucrat la degajarea drumului.
citeşte şi CARNAGIU ÎN BUZĂU – Un cioban și peste 30 de oi, spulberați de tren
Din primele verificări, se pare că de vină a fost viteza excesivă.