ACCIDENT SPECTACULOS ÎN PASUL TIHUŢA Un bărbat și-a început ziua cu spaima vieții lui.
Într-un moment de neatenție a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina într-o râpă la limita dintre județele Suceava și Bistrița-Năsăud.
Accidentul de circulație s-a petrecut în dimineața de miercuri, 11 octombrie, în Pasul Tihuța, la limita dintre județele Suceava și Bistrița-Năsăud.
Bărbatul a scăpat cu viață ca prin minune, iar starea sa este stabilă, scrie Bistriţeanul.
„Un autoturism a părăsit partea carosabilă şi a ajuns într-o râpă, la aproximativ 20-30 m distanţă faţă de şosea.
După ce a fost evaluat medical, nu prezenta mărci traumatice”, informează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, plt. maj. Marius Rus.
La fața locului a intervenit un echipaj de descarcerare şi unul SMURD.