Azi noapte, ora 01.40, polițiștii din Târgu Lăpuș au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care era condus din direcția Vălenii Lăpușului spre Coroieni. Conducătorul auto nu a respectat semnalul de oprire și și-a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe D.J. 109F prin localitatea Vălenii Lăpușului.
La un moment dat șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în pârâul care străbate localitatea. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 19 ani din Sălaj, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările.
Foto: Dinu Ioan Alexa Pop/ Radare Maramureș