ACCIDENT PE DN 1C Un accident de circulaţie a avut loc, noaptea trecută, pe DN1C în localitatea Buneşti. Un bărbat, aflat la volanului unui autoturism Volkswagen Polo, care circula pe direcţia Gherla – Dej a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat pe contrasens, a ajuns în şanţul de pe marginea drumului şi s-a izbit de un podeţ.
La faţa locului au ajuns poliţiştii, dar şi un echipaj medical. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat că bărbatul era băut: 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul, rănit uşor, a fost tranportat la spital pentru îngrijiri medicale, dar şi pentru recoltarea probelor biologice.
Circulaţia în zonă s-a desfăşurat în condiţii optime pe perioada cercetărilor efectuate de poliţişti.
Sursă info și foto.