ACCIDENT ÎN MUNȚII RETEZAT Clipe de groază pentru un tânăr care s-a prăbușit cu parapanta în Munții Retezat. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost grav rănit, după ce a ratat aterizarea și a ajuns pe un câmp din apropierea satului Clopotiva.
Tânărul este din București și efectua un zbor în zona Țării Hațegului. A decolat cu parapanta de pe un deal din apropiere sa satului Clopotiva și, la un moment dat, a pierdut controlul aparatului de zbor, informează Cronica Văii Jiului.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost grav rănit, după ce s-a prăbușit, joi, pe un teren agricol, susțin reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara. Potrivit anchetatorilor, pilotul parapantei era licențiat și avea experiență în zborul cu astfel de aparate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și, în urma unei anchete, urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.
Potrivit sursei citate, zona Clopotiva este preferată de pasionații de parapantă care preferă zona Munților Retezat pentru zboruri de agrement, antrenamente sau pentru competiții.
Sursă info: Libertatea
Sursă foto: Cronica Văii Jiului