Un accident mortal a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în Bistriţa. O femeie de 45 de ani a fost pur şi simplu spulberată de o maşină la volanul căreia se afla un tânăr de 25 de ani, care nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Virginia Pîrlea, tânărul de 25 de ani, din Bistriţa, se urcase miercuri seara la volanul unei maşini înmatriculate în Spania şi, pe strada Subcetate din municipiu, a acroşat un autoturism parcat regulamentar, după care a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit în plin femeia care circula ca pieton.
Victima a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa în stare gravă, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa, transmite Agerpres.
Victima este o femeie de 46 de ani, care locuiește în Subcetate. Aceasta se afla pe trotuar, când a fost luată în plin de unul dintre autoturismele implicate în accident. Impactul a fost unul foarte puternic, mașina care a lovit-o pe femeie fiind avariată total, la fel și gardul în care s-a oprit.
În accident a fost implicat un polițist local și doi romi de la blocurile sociale din Subcetate. Angajatul Poliției Locale deschidea poarta de la curtea casei sale, moment în care mașina sa, lăsată la doi pași a fost luată în plin de un autoturism înmatriculat în Spania. Acesta era condus de un rom de la blocurile sociale din Subcetate.
După ce a izbit autoturismul polițistului local mutându-l practic din loc, mașina înmatriculată în Spania a lovit un pieton care se afla pe trotuar și a intrat într-un gard, pe care l-a distrus pe o porțiune de mai bine de 4 metri.
Șoferul autoturismului înmatriculat în Spania, precum și pasagerul care-l însoțea s-au făcut nevăzuți, la scurt timp după impact. În căutarea lor a pornit un echipaj de Poliție.
În cele din urmă urmă șoferul care a fugit de la locul accidentului s-a predat, se pare, la insistențele mamei sale. Acesta se ascundea la niște rude. Pe lângă faptul că șoferul conducea cu o viteză amețitoare, alcooltestul a indicat 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, tânărul nu avea nici permis de conducere.
În ciuda faptului că medicii ajunși la fața locului și mai apoi cei de la UPU s-au luptat pentru a-i salva viața femeii lovite pe trotuar, aceasta a decedat la spital.
„Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat o femeie, în stop cardio-respirator, după ce a fost lovită în plin de un autoturism care a ricoșat după ce intrase în coliziune cu un alt autoturism. Echipajele de salvatori au început imediat manevrele de resuscitare, iar după câteva minute femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost transportată de urgență, în curs de resuscitare, la UPU-SMURD Bistrița”, precizează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.
„Conducătorul unui autoturism marca Fiat înmatriculat în Spania, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, fiind proiectat ulterior pe trotuarul din partea stângă a direcției sale de mers, unde a lovit o persoană de sex feminin, care circula în calitate de pieton pe acest trotuar. În urma accidentului a rezultat rănirea și ulterior decesul pietonului. Conducătorul auto a fost identificat ulterior. În cauză va fi întocmit un dosar de urmărire penală”, a declarat subcomisar Neagoe Laurențiu.
După două ore, tânărul de 25 de ani, și-a făcut apariția la locul accidentului plângând. Acesta spune că a băut un flacon de bere înainte de a se urca la volan. Întrebat dacă era singur în mașină, șoferul de ocazie a declarat că nu mai știe.
„Nu știu, am băut, nu știu ce a fost cu mine, nu am mai condus. Am fugit pentru că m-am speriat enorm de tare”, a precizat șoferul.