Un accident de circulaţie s-a produs în urmă cu câteva minute pe drumul european 58 Baia Mare – Satu Mare, în zona Dealul Dura. Un camion încărcat cu vopsea lavabilă s-a răsturnat iar aceasta s-a împrăştiat pe partea carosabilă. La această oră traficul rutier este blocat în zona respectivă. Nu sunt persoane rănite.
Accident s-a produs în următoarele condiţii. Un autovehicul care circula spre Satu Mare a semnalizat stânga să intre pe o stradă laterală. O dubiţă încărcată cu circa 25 de găleţi de vopsea lavabilă aştepta în spatele acestuia să îşi poată continua drumul. Şoferul unui camion înmatriculat în Bucureşti a încercat să oprească dar nu a mai reuşit. Şoferul susţine că a prins o porţiune de şosea îngheţată iar maşina nu a mai răspuns comenzilor. A tras de volan dreapta dar nu a reuşit să evite impactul cu dubiţa. În urma coliziunii dubiţa a fost avariată în partea din spate iar găleţile cu vopsea s-au împrăştiat pe partea carosabilă. Mai mult, dubiţa a lovit uşor şi maşina din faţa sa.
ACTUALIZARE 1:
Pe de altă parte traficul rutier în zonă a fost pur şi simplu dat peste cap. S-au format coloane de maşini. Şi asta pentru că niciun echipaj de poliţie rutieră nu s-a deplasat la locul accidentului. Motivul? Nu sunt victime, ci doar avarii. Astfel şoferii ar fi trebuit să scoată singuri maşinile în afara părţii carosabile şi să se prezinte la biroul de tamponări. Numai că rămâne o întrebare: cine va spăla partea carosabilă de vopseaua împrăştiată. Şi cum nu s-a putut circula iar multor şoferi le-au cedat nervii, unul dintre ei s-a postat în drum şi a început să dirijeze traficul rutier. Doar uniforma i-a lipsit. Dar şi aşa puteai băga mâna în foc că este un poliţist adevărat.
ACTUALIZARE 2:
La o oră de la producerea accidentului un echipaj de poliţie rutieră s-a deplasat la faţa locului pentru a dirija traficul rutier. Aflaseră că jurnaliştii filmează de zor civili care „s-au transformat” în agenţi de circulaţie.