ACCIDENT LA SATU MARE Un accident soldat, din fericire, cu răni ușoare și pagube materiale, s-a produs miercuri, 22 martie, în jurul orei 12.30, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, conform Portalsm.
Conform informațiilor furnizate șeful Biroului Rutier al Poliției municipiului Satu Mare, Flaviu Pișcorean, o femeie, care se afla la volanul unui autoturism, a încercat să iasă din parcarea de la Auchan.
A intrat în sensul giratoriu încercând să se încadreze să meargă înspre oraș. Din nefericire, a lovit bordura sensului giratoriu cu roata stângă față, moment în care șoferița a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp în partea dreaptă a direcției de mers.
Impactul nu a fost unul deosebit, mai ales că femeia, fiind în sensul giratoriu, nu avea viteză mare.
Potrivit celor de la Electrica, stâlpul nu a fost afectat, doar mașina a fost avariată în partea din față.
Femeia care s-a aflat la volan nu a fost rănită, dar a făcut un atac de panică. La fața locului a ajuns în scurt timp o ambulanță SMURD care i-a acordat femeii primul ajutor, însă aceasta a refuzat transportul la spital. Foarte probabil va primi o amendă.
sursa INFO şi FOTO