ACCIDENT ÎN BAIA MARE Un eveniment rutier soldat din fericire doar cu pagube materiale s-a produs azi noapte în zona parcului Regina Maria din Baia Mare.
Conform surselor citate de VasileDale.ro, neconfirmate încă oficial, la volanul unui bolid de 100.000 de euro ar fi fost un arhicunoscut patron din Baia Mare.
Sursele baiamare24.ro spun că bărbatul petrecuse la un botez în Baia Mare și ar fi urcat la volan, cu toate că ar fi consumat băuturi alcoolice. Ajuns în zona Parcului Regina Maria acesta ar fi pătruns pe interzis și s-ar fi oprit în cinci mașini parcate regulamentar în zonă.
ACTUALIZARE:
Polițiștii au stabilit că duminica seara, în jurul orei 22.40, un baimărean de 33 de ani care a condus un autoturism pe strada Ferenczi Carol din Baia Mare, la intersecția cu strada Hollosy Simon a pătruns pe un sector de drum unde accesul este interzis și a acroșat patru autoturisme parcate pe partea dreaptă a direcției de deplasare, oprindu-se apoi în gardul unui imobil.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică și nu s-a reușit testarea acestuia cu aparatul etilotest, a fost condus la spital unde i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii concentrație de alcool în sânge, refuzând-o pe a doua.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.
Sursă info: VasileDale.ro