ACCIDENT GRAV O mașină care a lovit un cap de pod, în judeţul Timiş, a dus la moartea a trei persoane și la rănirea gravă a altor două, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite, fiind transportate în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum judeţean din Timiş.
Șoferul unui Mercedes ML care conducea de la Giulvăz spre Foieni, având în mașină încă patru pasageri, nu a adaptat viteza la carosabilul umed și a scăpat mașina de teren de sub control, părăsind partea carosabilă. Autovehiculul a ajuns într-un șanț adânc de pe marginea drumului și s-a înfipt într-un cap de pod.
În urma impactului, șoferul și doi dintre pasageri au murit pe loc. Medicii sosiți la fața locului au încercat zeci de minute să îi resusciteze însă totul a fost în zadar. Unul dintre pasageri, care a zburat pur și simplu pe geam în momentul impactului, notează pressalert.ro, a fost rănit cel mai ușor. A cincea persoană din mașină a fost rănită grav și transportată de urgență la spital.
Sursă info.
Sursă foto.