ACCIDENT GRAV ÎN SPANIA Cel puțin douăzeci și patru de persoane au fost rănite, majoritatea turiști străini, într-un accident de autocar. Accidentul s-a produs în cursul nopții de marți spre miercuri la Barcelona, au anunțat serviciile de urgență regionale.
ACCIDENT GRAV ÎN SPANIA Potrivit presei spaniole, un autocar Eros Bus Travel ce mergea de la Lloret de Mar spre aeroportul El Prat s-a răsturnat, pe un bulevard periferic al Barcelonei.
Evenimentul rutier s-a produs în zona „Ronda Litoral”, la ora locală 03:10, în timpul unei ploi torențiale. Răniții, șoferul autocarului și 23 de turiști, de diferite naționalități, au fost transportați la spitale din apropiere.
Trei dintre ei sunt în stare gravă, șase au răni ceva mai puțin grave, iar 15 au suferit doar leziuni ușoare, a indicat aceeași sursă. Majoritatea sunt cetățeni germani, însă printre ei se află și turiști din Belarus, Lituania, Irlanda, Polonia și Marea Britanie. Se pare că printre victime nu se află cetățeni români.
Potrivit ziarului spaniol El Periodico, cel mai probabil accidentul a avut loc din cauza ploii torențiale și a vizibilității reduse.
Sursă