spot_img
spot_img
AcasăActualitate112ACCIDENT GRAV ÎN ZONA VÂRFULUI BUDESCU | Mașină răsturnată într-o râpă cu...

ACCIDENT GRAV ÎN ZONA VÂRFULUI BUDESCU | Mașină răsturnată într-o râpă cu un copil la bord

DISTRIBUIȚI

Acțiune de salvare ASTĂZI în zona Vf. Budescu, Munții Maramureșului, a Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș. Apelul venit prin 112 de la un angajat al Poliției de Frontieră aflat în timpul liber pe munte a semnalat faptul că, în zona indicată, o mașină de teren s-a răsturnat și rostogolit într-o râpă, iar 4 dintre ocupanții mașinii de teren au fost prinși în vehiculul implicat în accidentul de pe traseul greu practicabil.

Una dintre victime era inconștientă, iar celelalte trei – cooperante, una dintre ele fiind un copil minor. La caz s-a deplasat echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș, un echipaj de descarcerare al ISU Maramureș cu un utilaj special de teren, un echipaj medical, un echipaj al Poliției Naționale și un echipaj al SVSU Poienile de sub Munte. Solicitarea și sprijinul elicopterului au fost excluse din cauza condițiilor meteo.

Polițistul de frontieră aflat în zonă în timpul liber a reușit să îi scoată pe cei patru ocupanți din mașina de teren și a aplicat manevrele de resuscitare adultului inconștient, acesta răspunzând și revenindu-și.

„Victimele au fost preluate de echipajele medicale venite în sprijin, iar persoana aflată în situație deosebită din punct de vedere medical a fost coborâtă cu Ambulanța Salvamont și ulterior preluată de echipajul de Terapie Mobilă Intensivă (TIM). În primul rând, felicitări polițistului de frontieră din cadrul Secției Poienile de sub Munte, structură a ITPF Sighetu Marmației, pentru stăpânirea de care a dat dovadă și pentru faptul că a acționat la timp, profesionist și a reușit, prin manevrele de resuscitare aplicate victimei inconștiente, să o stabilizeze, readucând-o în stare de conștiență. Victima a avut șansa să își revină datorită acestui brav polițist de frontieră aflat pe munte în timpul liber. De asemenea, trebuie menționate și felicitate toate celelalte structuri participante, coordonate de ISU Maramureș: echipajele medicale Ambulanța Maramureș și SMURD Maramureș, TIM Maramureș, SVSU Poienile de sub Munte, Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte, Poliția Națională – IPJ Maramureș și, bineînțeles, Salvamont Maramureș. A fost o misiune contracronometru executată impecabil de structurile implicate”, transmite Salvamont Maramureș.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA