ACCIDENT GRAV ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD Un accident rutier s-a petrecut aseară în localitatea Domnești, județul Bistrița-Năsăud, unde un sătean în vârstă de 58 de ani a fost lovit în plin de o autoutilitară. Victima s-a ales cu un traumatism cranian.
Accidentul s-a petrecut chiar în centrul localității, într-o intersecție. Un căruțaș din Domnești a oprit la un moment dat căruța, pentru a sări în ajutorul unui consătean care rămăsese împotmolit cu microbusul său, pe marginea drumului.
În momentul în care bărbatul a coborât din căruță, pentru a vira stânga și a-și trage căruța deoparte – a fost izbit în plin de o autoutilitară care circula din sens opus, spre Șieu. Din fericire, înainte de a-l lovi pe bărbat, autoutilitara a lovit ruda dintre cai, pe care a și rupt-o, atenuând astfel impactul. Acesta a fost și singura persoană implicată în accident care a avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Bistrițeanul.ro.
Vizibilitatea șoferului care a provocat accidentul ar fi fost redusă considerabil de farurile unor autoutilitare care efectuau manevre de depășire chiar în spatele căruțașului.
„Bărbatul accidentat are 58 ani, iar în momentul în care Echipajul de Terapie Intensivă mobilă SMURD a ajuns la accident, acesta era conştient, prezenta un traumatism cranio-cerebral și o plagă frontală. A fost stabilizat la locul accidentului și transportat la UPU SMURD pentru investigații medicale suplimentare”, a precizat pentru Bistrițeanul.ro Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU „Bistrița”.
Sursă info și foto.