AcasăActualitate112ACCIDENT GRAV ÎN BISTRIȚA - 6 victime, dintre care două persoane încarcerate...

ACCIDENT GRAV ÎN BISTRIȚA – 6 victime, dintre care două persoane încarcerate după ce un microbuz și un autoturism s-au ciocnit

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACCIDENT GRAV ÎN BISTRIȚA La ora 15.17, Dispeceratul Integrat ISU – SAJ Bistrița – Năsăud a fost informat despre producerea unui accident rutier pe DN 17, la ieșirea din cartier Unirea, municipiul Bistrița.

 

La locul indicat, au fost direcționate de urgență modulul SMURD (compus din două echipaje de descarcerare, echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj de prim ajutor) si două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița – Năsăud.

Echipajele de intervenție au găsit 6 victime la locul accidentului. Cele patru victime din microbuz – un bărbat, o femeie și doi minori în vârstă de 9 ani, respectiv 4 ani – au fost găsiți în afara autovehiculului. Erau conștienți, cooperanți și prezentau leziuni ușoare. Au fost preluați de echipaje SAJ BN și transportați la UPU – SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare, relatează Someșeanul.
În celălalt autoturism două victime erau încarcerate, iar pompierii militari care încadrează echipajele de descarcerare au fost nevoiți să îndepărteze plafonul și portierele mașinii pentru a asigura accesul echipajelor medicale. Victimele au fost extrase în aproximativ 15 minute și predate echipajelor medicale.
Pasagerul din dreapta față (bărbat, 45 de ani) era în stop cardiorespirator și au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor, astfel că medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să îi declare decesul, la locul accidentului.

Conducătorul auto (femeie, 64 de ani), după extracție, a fost predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD și transportată la spital pentru continuarea investigațiilor medicale. Prezenta multiple leziuni și traumatisme suferite în urma impactului, însă era conștientă și cooperantă.

Sursa info: Someșeanul. 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA