Un accident extrem de grav a avut loc între localitățile Tășnad și Cig, la nivelul unei treceri cu calea ferată.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 09.00, atunci când o femeie, aflată la volanul unui autoturism a încercat să treacă peste calea ferată, dar a fost surprinsă de un tren, fiind izbită în plin.
Victima este o femeie (Angela C.), în vârstă de 48 de ani, din Cig, conform PresaSM.
Mașina a fost aruncată la o distanță de 104 metri de locul impactului. Trenul circula cu viteză de de 100 km/oră, din direcția Zalău-Satu Mare. Mașina circula din Cig spre Tășnad.
Ce spun POMPIERII: ”Trei echipaje ale pompierilor militari: un echipaj cu o autospecială de descarcerare, împreuna cu un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Punctului de lucru Tăşnad şi un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, s-au deplasat de urgenţă la locul indicat.
Ajunse la locul accidentului, forţele de intervenţie au găsit lângă autoturismul lovit de tren, o femeie de aproximativ 48 de ani în stare de inconştienţă, cu multiple traumatisme la nivelul corpului.
Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la Unitatea de Primire Urgenţe Satu Mare.
În trenul implicat în accident, compus din doua vagoane, se aflau aproximativ 10 persoane care nu au avut nevoie de asistenţă medicală”.
Din cauza impactului extrem de puternic, femeia a fost aruncată din mașină.
Femeia mai avea funcții vitale în momentul în care au ajuns medicii la fața locului. Ea a fost preluată de un echipaj SMURD și dusă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. La fața locului au ajuns și mai multe echipaje de poliție pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.
Din păcate femeia a decedat în timp ce era transportată la Unitatea de Primire Urgențe de către un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
A intrat în stop cardio-respirator, iar medicii nu au mai putut face absolut nimic, decât să constate decesul victimei.
Sursa info, foto PresaSM