Un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta Maramures a intervenit pentru a acorda ingrijiri medicale persoanelor ranite in urma unui accident rutier produs pe drumul national 1 C Baia Mare – Dej. Ambulanta din Maramures se intorcea de la Cluj Napoca si a fost primul echipaj medical care a ajuns la locul in care trei masini s-au ciocnit.
Accidentul de circulatie a avut loc in jurul orei 17 pe DN1C in localitatea Urisor. Din primele informatii, conducatoarea unui autoturism Mercedes care se deplasa pe directia Dej – Urisor a intentionat sa vireze la stanga in curtea unei case dar nu s-a asigurat. A intrat in coliziune cu un autoturism DACIA care circula din sens opus, iar dupa aceea, un alt autoturism MERCEDES a lovit masina soferitei din spate.
In urma impactului, o pasagera in varsta de 78 de ani a ajuns la Spitalul Municipal din Dej cu un traumatism cranio-facial si multiple escoriatii. Rani usoare a suferit si un copil aflat intr-una dintre masini, dar a primit ingrijiri medicale la locul accidentului. La fata locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare din cadrul Detasamentului de Pompieri Dej, o ambulanta SMURD, dar primele ingrijiri, pasagerii le-au primit de la echipajul unei ambulante de Maramures care trecea prin zona. Politistii efectueaza cercetari pentru a stabili cum s-a intamplat totul.