Sâmbătă, 20 februarie 2016, un tânăr de 25 de ani, din Săliştea de Sus, a sesizat poliţia că a fost victima unui accident de circulaţie iar conducătorul autoturismului care l-a acroşat a părăsit locul faptei.
La faţa locului indicat s-a deplasat un echipaj de poliţie care a depistat în trafic, pe DJ 186, un autoturism condus de un bărbat bănuit de comiterea faptei. Conducătorul autoturismului a ignorat semnalele acustice şi luminoase efectuate de poliţişti, continuându-şi deplasarea până pe strada Tătarului din Săliştea de Sus unde a fost prins de poliţişti. La volanul maşinii poliţiştii au identificat un bărbat de 37 de ani, din localitate.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii de domiciliu, bărbatul de la volan a pierdut controlul direcţiei de deplasare, l-a acroşat cu oglinda retrovizoare pe pietonul de 25 de ani care se deplasa regulamentar după care şi-a continuat deplasarea.
Pietonul a fost transportat la spital unde a beneficiat de îngrijiri medicale, dar nu a necesitat internarea.
Şoferul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă.