Un moment de neatenție a fost pe cale să îi curme viața unui maramureșean. Bărbatul, angajat al hipermarket-ului Metro din Baia Mare, a fost strivit între poarta de acces în parcarea unității și gardul acesteia.
Potrivit VasileDale.ro, incidentul s-a petrecut în momentul în care acesta a deschis poarta pentru a lăsa un autotren să iasă din curte.
Bărbatul a fost eliberat cu greu de către colegii săi, dar și șoferul TIR-ului care a sărit în ajutorul acestora. La fața locului a fost solicitată și o ambulanță, care a transportat victima la spital. Polițiștii au ajuns și ei la fața locului, urmând să stabilească cum s-a produs cu exactitate accidentul de muncă.
ActualMM