Ieri după masă, în jurul orei 17.30, pe strada Progresului din Baia Mare a avut loc un accident soldat cu rănirea unui copil. Un tânăr în vârstă de 24 de ani din satul Dăneşti, comuna Şişeşti, a condus un autoturism spre strada Vasile Alecsandri.
Ajuns la o trecere pentru pietoni nu a acordat prioritate şi a surprins şi accidentat un băiat în vârstă de opt ani care traversa strada regulamentar. Victima a fost transportată la spital unde a rămas internată. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă şi la finalizarea lor se vor propune măsuri conform legii.