AcasăActualitate112ACCIDENT CERCETAT DE POLIŢIŞTII SIGHETENI – Coliziune între două maşini din cauza...

ACCIDENT CERCETAT DE POLIŢIŞTII SIGHETENI – Coliziune între două maşini din cauza neacordării de prioritate

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACCIDENT CERCETAT DE POLIŢIŞTII SIGHETENI Poliţiştii sigheteni au fost sesizaţi luni, 19 iunie, la ora 19.45, despre faptul că la intersecţia străzilor Bogdan Vodă şi Traian din municipiu s-a produs un accident de circulaţie.


Cercetările efectuate au relevat că accidentul s-a produs pe fondul neacordării priorităţii de trecere unui alt autovehicul.

Un tânăr de 30 de ani din municipiu, care se deplasa cu un autoturism pe strada Bogdan Vodă, nu a acordat prioritate de dreapta în momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Traian şi a intrat astfel în coliziune cu un autoturism condus de un alt tânăr de 29 de ani.

În urma impactului, autoturismul acroşat a fost proiectat pe trotuarul din partea stângă a direcţiei de mers iar apoi în vitrina unui magazin.

Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar în cazul şoferului de 29 de ani valoarea indicată a fost de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.

citeşte şi RADARE – Vezi unde vor fi amplasate aparatele radar marți, 20 iunie, în Maramureș

Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA