ACCIDENT ÎN BOTOȘANI Un tânăr din Botoșani, care a furat o mașină, fiind sub influența unor substanțe interzise și neavând permis de conducere, a provocat un accident rutier cu două victime.
Două persoane au ajuns, miercuri seară, la spital după ce au fost victimele unui accident rutier în care au fost implicate trei maşini, provocat de un tânăr fără permis, aflat la volanul unei maşini furate şi care părea a fi sub influenţa unor substanţe interzise.
Ulterior, poliţiştii au stabilit că autorul accidentului, fugit între timp de la faţa locului, este Sebastian F., un tânăr de 24 de ani din municipiul Botoșani.
Acesta a furat mașina, un Ford Courier, din fața unei case al cărei proprietar le-a povestit poliţiştilor că a lăsat autoturismul pornit și cu cheia în contact, iar când a ieșit, maşina nu mai era. Imediat după impact, șoferul a fugit printre blocuri, dar a fost găsit imediat. În urmă verificărilor, oamenii legii au stabilit că individul de 24 de ani nici nu deținea permis de conducere. În plus, aflat la fața locului, acesta avea un comportament ciudat, astfel că i-au fost recoltate probe pentru a se stabili dacă a consumat cumva substanțe interzise.
Tânărul va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului, furt, dar și pentru că s-a urcat la volan deși nu deținea permis de conducere.
Sursă info și foto.