ACCIDENT ÎN BISTRIȚA În urmă cu puțin timp, un copilaș de doi ani și jumătate a fost lovit de un autoturism pe Bulevardul Independenței. Copilașul se afla cu mama sa, însă a fugit de lângă aceasta în stradă, unde a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a produs pe Bulevardul Independenței, în apropiere de supermarketul Kaufland. Din primele informații reiese că un băiețel de doi ani și jumătate, care se afla împreună cu mama sa a fugit de lângă aceasta în stradă, fiind lovit de o mașină, relatează Bistrițeanul.ro.
Norocul copilului a fost faptul că în apropiere se afla și o trecere de pietoni, iar șoferița a încetinit pentru a acorda prioritate pietonilor și nu avea viteză când l-a lovit pe cel mic.
La volanul mașinii se afla o tânără din Ilva Mică, care încă nu are permis de conducere. Aceasta face școala de șoferi, aflându-se în timpul instructajului auto în momentul producerii accidentului. În dreapta sa se afla instructorul auto, iar pe bancheta din spate un alt cursant.
Din fericire, micuțul nu a fost grav rănit. Acesta a fost transportat pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
„În municipiul Bistrița, o femeie de 35 de ani din Ilva Mică, în calitate de cursant al unei școli de șoferi, a surprins și accidentat ușor un minor de trei ani, care a pătruns pe partea carosabilă, fără să se asigure. Atât femeia, cât și instructorul auto, au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În continuare polițiștii Biroului Rutier fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătoarea de cuvânt a IPJ BN.
Sursă info și foto.