AcasăActualitateSocialABSOLVENȚI ANC – Baia Mare mai are 12 noi lucrători de tineret 

ABSOLVENȚI ANC – Baia Mare mai are 12 noi lucrători de tineret 

spot_img

DISTRIBUIȚI

ABSOLVENȚI ANC  Domeniul de tineret din Baia Mare – Capitala Tineretului din România este, de acum, mai bogat cu 12 lucrători de tineret. Aceștia tocmai au absolvit cursul acreditat ANC organizat de către Asociația pentru Dezvoltare prin Educație, Informare și Susținere – DEIS, în cadrul proiectului Lucrătorul de tineret – un sprijin în dezvoltarea comunității.

Lucrătorul de tineret este cel care îi ajută, îi susține și îi ghidează pe tineri în procesul lor de învățare. El facilitează evoluția personală a tinerilor, valorizând diversitatea umană și culturală și promovând implicarea tinerilor în cadrul societății. Până nu demult, ocupația de lucrător de tineret a fost puțin cunoscută în rândul meseriilor. Munca de tineret s-a făcut, în general, de către voluntarii organizațiilor de tineret, aceștia neavând o pregătire temeinică în acest sens, cursuri sau practică după standardul ocupațional.

În Baia Mare au fost specializați în perioada 17-24 septembrie încă 12 lucrători de tineret, aceștia alăturându-se unei comunități destul de numeroase din municipiu care își desfășoară activitatea în domeniul de tineret și nu numai. Training-ul la care au luat parte a utilizat exclusiv metode non-formale de educație și s-a finalizat cu un examen în prezența unei comisii ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări). Mai mult, cei 12 au început să lucreze la organizarea unui proiect inedit destinat tinerilor băimăreni, ca parte a programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România.

„Pe lucrător îl găsim alături de tineri și printre ei. La o primă vedere el pare un adult care se joacă, însă lucrurile nu stau tocmai așa. Lucrătorul de tineret are resurse și metode specifice și bine definite pe care le folosește în activitățile destinate tinerilor, în apropiere de ei. În contextul în care Baia Mare își dorește să devină un oraș prietenos cu tinerii, prezența acestor specialiști în domeniul de tineret este esențială”, a declarat Diana Sabo – președinta Asociației DEIS și lucrător de tineret cu peste 10 ani de experiență.

 

Comunicat de presă Asociația DEIS

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA