AcasăEvenimentA TREIA ZI DE PAŞTI - Mii de credincioşi la hramul Mănăstirii...

A TREIA ZI DE PAŞTI – Mii de credincioşi la hramul Mănăstirii Habra au venit mii de credincioşi

spot_img

DISTRIBUIȚI

A TREIA ZI DE PAŞTI Hramul „Învierea Domnului” al Mănăstirii Habra de lângă Baia Mare este ţinut de ami buni în cea de-a treia zi de Paşti, pentru ca Învierea Domnului credincioşii s-o poată sărbători în parohii.

Marţi, 18 aprilie, Preasfinţitul Părinte Iustin a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Învierea Domnului” de la Habra, în apropierea Băii Mari, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de 31 de preoţi.

Din sobor au făcut parte arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, arhim. Pantelimon Ilieş de la Mănăstirea Rohia, protosingheli şi ieromonahi, preoţi slujitori de la mănăstiri, preotul ctitor Ioan Coltan, preotul din Parohia Groşi, Claudiu Pop, preotul slujitor la mănăstire, Viorel Loghin Vasile Spătar, preoţi de enorie.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul ASCOR Baia Mare, sub conducerea teologului Vlad Verdeş, şi de corul din satul vecin Chechiş.

În rândul miilor de pelerini s-au aflat primarul localităţii Groşi, Florin Bolte, primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, primarul comunei Recea, de lângă Baia Mare, Octavian Pavel, fostul deputat Nicolae Bud, fostul prefect Viorel Deghid, maici stareţe, maici şi surori de mănăstire, credincioşi din satele din jur.

Cu toate că a fost o zi de lucru pentru salariaţi, foarte mulţi s-au învoit pentru a participa la hramul Mănăstirii Habra, acestora alăturându-li-se numeroşi lucrători din agricultură, care păstrează a treia zi de Paşti ca zi sfântă, dar şi bătrâni şi pensionari, pentru că în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului sărbătorile religioase se ţin cu mare stricteţe, întocmai ca în vremurile de demult.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Cosmin Teodor Bud, pe seama Parohiei Stremţ, Protopopiatul Chioar, şi întru diacon tânărul teolog Daniel Sabău, care va sluji ca preot, după hirotonire, în Parohia Sălişte, tot din Protopopiatul Chioar. Ocuparea parohiilor s-a făcut în urma unui concurs organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

În timpul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Iustin a rostit un cuprinzător cuvânt de învăţătură despre Învierea Domnului, despre semnificaţia fiecărui moment de după Învierea Domnului, dar cu accent pe pericopa evanghelică a sărbătorii de azi şi a misiunii preotului acestor zile.

„Preotul şi biserica nu pot lipsi din comunitate, indiferent că sunt 50 de suflete, sau 100, sau 500, sau 1.000 sau 3.000. Preotul este trimisul lui Hristos, al Bisericii, este apostolul neamului şi va ultimul care va stinge lumina când vor muri satele noastre.

Să rugăm pe Dumnezeu să nu ne piară neamul, însă preotul şi preoteasa sunt acolo, de multe ori sunt cu studii teologice superioare, poate cu câte două facultăţi, au şi copii, nu-şi pun problema cu ce vor trăi şi cum vor reuşi să-şi crească copiii, pentru că, în primul rând, ascultă de Hristos, de Biserică şi de nevoile Ei. Lumea ştie că preotul este acolo şi a fost întotdeauna şi va fi.

Întotdeauna preotul este acolo. El este şi păstor de suflete, este şi medic, este şi asistent social, este şi luminător şi învăţător, este şi cel care îi ajută pe bătrâni să-şi ducă bătrâneţile şi de multe ori îi pune în maşină şi-i duce la spital, ca să fie îngrijiţi. Acesta este preotul şi aceasta-i Biserica noastră”.

Informaţii şi foto furnizate de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA