AcasăActualitateA ŞASEA VICTORIE CONSECUTIVĂ PENTRU FETE - Național Râmnicu Vâlcea - CS...

A ŞASEA VICTORIE CONSECUTIVĂ PENTRU FETE – Național Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 22-28 (12-15)

spot_img

DISTRIBUIȚI

A ŞASEA VICTORIE CONSECUTIVĂ PENTRU FETE Național Râmnicu Vâlcea și CS Minaur Baia Mare s-au confuntat în dimineața de sâmbătă în derby-ul clasamentului Diviziei A, seria B, în Râmnicu Vâlcea.

Cele două echipe au început meciul de pe pozițiile fruntașe în campionat.

Pentru Minaur a fost al șaselea obstacol din calea promovării, obstacol depășit destul de ușor, după un meci dominat pe aproape întreaga lui durată.

Dealtfel, singurele moment în care gazdele s-au aflat la conducere au fost cele din debutul partidei când oltencele au condus cu 3-1 (min. 5).

Zaremba de două ori, apoi Andrița și Lipară au punctat însă rând pe rând și Minaur a preluat conducerea (3-5, min. 10), fără să o mai cedeze până la final.

Marchează și Biriș, noua coechipieră a băimărencelor. Acestea fac un joc bun de echipă și se desprind la 6-10, în minutul 38. Până la pauză se înscrie de ambele părți, scor 12-15.

După întoarcerea de la vestiare fetele de la Minaur domină clar jocul și se desprind la 13-20 (min. 58).

Urmează o perioadă în care Minaur nu face decât să mențină diferența, astfel încât în final își asigură o victorie clară, fără emoții. Sor final 22-28.

Arbitri: M.Agliceriu (PH) și M.Turdean (MS).

Minute de eliminare: 6-4. Aruncări de la 7 metri: 10-3 (transformate: 6-2)

CS Minaur: Portari – Enache (8 intrvenții), Nastasă (6, 2 de 7m); Jucătoare – Andrița (6 goluri), Zaremba (5, 1 din 7m), Bondar (4), Biriș (3), Lipară (3), Poradnyk (2), Preda (2), Tekar (1 din 7 m), Mykytei (1), Prykop (1), Naumenko. Antrenori: Simona Maior Pașca și Ioana Marta.

Info minaur.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA