Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului NEGREA IONEL, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/litru alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, fără încuviinţarea poliţiei.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Negrea Ionel, în data de 18 octombrie 2012, în jurul orelor 15.35, în timp ce conducea un autoturism pe str.P.V. din municipiul Sighetu Marmatiei, judeţul Maramureş, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar, cauzând un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a părţii vătămate C.M.P., părăsind locul accidentului.
În urma cercetărilor efectuate, inculpatul Negrea Ionel a fost depistat şi s-a stabilit că, în momentul în care a condus acel autovehicul pe drumurile publice avea o alcoolemie de 1,40 gr/litru alcool pur în sânge. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.