AcasăEvenimentA PIERDUT - Victor Ponta a rămas fără titlul de doctor

A PIERDUT – Victor Ponta a rămas fără titlul de doctor

spot_img

DISTRIBUIȚI

A PIERDUT Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat şi a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier.

A PIERDUT Comisia de lucru care a analizat sesizarea în cazul plagiatului lui Victor Ponta a fost alcătuită din trei profesori – Florin Streteanu, de la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai, Valentin Constantin, de la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, şi Dan Claudiu Dănişor, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, a precizat Viorel Barbu.

„Comisia de lucru a constatat că teza de doctorat nu respectă standardele de etică ale cercetării ştiinţifice şi a propus retragerea titlului de doctor în drept, în baza articolului 170 din Legea 1/2011”, a explicat preşedintele CNATDCU.

Consiliul a luat în discuţie această propunere şi a avut cvorum, au fost şi trei voturi electronice. Din cei 47 de membri ai Consiliului General al CNATDCU, joi au fost prezenţi 35.

“Din cei prezenţi, au votat «pentru», adică în favoarea Comisiei, 34, iar unul s-a abţinut. Votul este deschis şi electonic (trei voturi electronice). În conformitate cu Regulamentul Consiliului, propunerea a fost acceptată şi urmează procedurile, se va întcomi un material dacă va fi contestaţie. Dacă vor merge normal, ministrul va retrage titlul. Dacă contestă decizia, va fi desemnată o nouă comisie de analiză a contestaţiei, din trei membri ai CNATDCU, iar dacă decizia rămâne în vigoare, este trimisă ministrului pentru semnarea actului”, a explicat Barbu.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA