ora 11.48 – Regele romilor Florin Cioabă a murit, astăzi, la ora 11.10, după ce ieri rudele acestuia declarau că starea lui s-a îmbunătăţit considerabil după operaţia efectuată de medicii turci.Surse din interiorul spitalului confirmă că Florin Cioabă a fost deconectat de la aparate, nu înainte ca rudele acestuia să îşi ia rămas bun de la el.
ora 09.00
Florin Cioabă va fi scos astăzi de sub sedative. Starea lui este în continuare gravă, dar stabilă. Medicii îi vor face investigaţii ca să vadă dacă creierul i-a fost afectat.
Chirurgul Şerban Brădişteanu s-a interesat şi el de starea regelui romilor şi l-a sunat pe fiul acestuia ca să afle cum se simte după operaţie.
Rudele lui Cioabă spun că starea lui s-a îmbunătăţit considerabil şi le mulţumesc turcilor care au donat sânge şi l-au ajutat.
Acestea au stat ore în şir cu afişe la intrare în spital pentru a-i îndemna pe turci să doneze sânge. Apelul lor a avut ecou. În mai puţin de o zi, zeci de cetăţeni turci şi romi au donat sânge.
Medicii i-au montat un dispozitiv pentru a-i ajuta inima să pompeze sânge şi spun că nu mai este nevoie de un transplant de cord.
Chiar dacă au fost nevoiţi să scoată din buzunar 150 de mii de euro pentru a plăti operaţia, membrii familiei Cioabă au numai cuvinte de laudă pentru medicii din Turcia care i-au salvat viaţa regelui romilor.
Familia speră să îl poată aduce acasă în curând, cu un avion SMURD. Familia lui Cioabă a promis că va suporta toate costurile cu transportul şi combustibilul.
A murit regele rromilor, Florin Cioabă. Vezi mesajul lui Traian Basescu (VIDEO)
loading...