Pe DJ 109F, în localitatea Lăpuş s-a produs un accident rutier, ieri dimineaţă, în jurul orei 05.30. Un băimărean de 24 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, conducea un autoturism dinspre Băiuţ şi, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Fără să sesizeze poliţia, şoferul şi ceilalţi ocupanţi ai autovehiculului au părăsit locul accidentului şi au solicitat ajutorul unei alte persoane pentru a se deplasa la spital.
În urma accidentului, trei persoane, conducătorul auto şi două pasagere, au fost rănite, ultimele două au rămas internate la spital. Conducătorul auto a refuzat internarea. Niciunul dintre aceştia nu purta centura de siguranţă. Băimăreanul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
El este cercetat acum de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
,,ALEGEŢI VIAŢA!”
Nerespectarea regulilor de circulaţie privind acordarea de prioritate, asigurarea la efectuarea unei manevre ori adaptarea vitezei la condiţiile de drum au fost cauzele generatoare a trei accidente rutiere ce au avut loc ieri în localităţile Sighetu Marmaţiei, Bogdan Vodă şi Lăpuş. În urma producerii acestor evenimente, cinci persoane au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital unde patru au rămas internate iar una a refuzat internarea. Pentru o deplasare în siguranţă pe drumurile publice, poliţiştii maramureşeni vă recomandă:
– respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule;
– ataşaţi-vă centura de siguranţă înainte de plecarea la drum, vă poate salva viaţa în caz de accident. Centura de siguranţă constituie un factor de primă importanţă în ceea ce priveşte configuraţia dinamicii accidentelor rutiere. Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie
– nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive;
– respectaţi limitele legale de viteză şi adaptaţi viteza la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România. Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule, mai ales atunci când carosabilul este umed.