Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au dispus începerea urmăririi penale faţă de un bărbat de 29 ani din localitatea Gălăuţaş, judeţul Harghita, acesta fiind suspectat de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspectul, în data de 14.09.2013, în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietate personală, ar fi avariat două autovehicule staţionate în comuna Mociu, ar fi abandonat autoturismul şi ar fi sustras din apropiere un alt autoturism aflat în parcarea din faţa unui imobil, care avea cheile în contact.
După sustragerea autoturismului, suspectul şi-a continuat deplasarea înspre municipiul Dej, iar pentru depistarea acestuia au fost dispuse măsuri de căutare şi urmărire a autovehiculului pe raza judeţului Cluj.
Autovehiculul sustras a fost depistat şi oprit în trafic de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier pe varianta ocolitoare Cluj-Est, suspectul fiind prins şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti şi restituit proprietarului.