Taxa de timbru a intrat de astăzi în vigoare. Potrivit noului sistem de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 vom plăti mai mult cu 10%, în timp ce pentru Euro 2, Euro 1 şi Non-euro taxa va scădea 60 până la 90%. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, estimează că noul sistem de plată va atrage la bugetul Administraţiei Fondului de Mediu nu mai puţin de 700 de milioane de lei.
Ordonanţa de urgenţă care prevede plata unui timbru de mediu la înmatricularea maşinilor a intrat de astăzi în vigoare, noul sistem de taxare înlocuind vechea taxă auto.
Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj). Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu. Noua formulă de calcul conduce la o creştere în medie de aproximativ 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Taxa rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice nu se va plăti nimic. De la plata timbrului de mediu vor fi exceptate autovehiculele misiunilor diplomatice, persoanelor cu dizabilităţi, forţelor armate, forţelor de securitate a statului, jandarmeriei, poliţiei, ambulanţele, autovehiculele hibride şi electrice, cele istorice sau destinate competiţiilor sportive, precum şi cele donate autorităţilor statului cu titlu gratuit. Sunt scutite, de asemenea, autovehiculele dobândite prin moştenire în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de doi ani de la data deschiderii succesiunii. Potrivit Mediafax, instituţiile administraţiei publice vor trebui să plătească noul timbru de mediu pentru autovehiculele din parcul propriu, nemaifiind scutite de la această taxă. Ministrul Mediului estimează că nivelul încasărilor timbrului de mediu va ajunge la 700 de milioane de lei în 2013, în condiţiile în care şi restituirile vechii taxe de mediu sunt estimate la 400 de milioane de lei. Printre proiectele de mediu ce vor fi derulate cu finanţare din timbrul de mediu se numără cele de infrastructură, de apă şi canal, ecologizare la nivelul iazurilor şi digurilor decontaminate, parcurile de producţie de energie regenerabilă, programul Casa Verde şi programul Rabla, a mai spus Rovana Plumb.