A început sesiunea parlamentară de toamnă, iar deputata UDMR de Maramureș, Zahoranszki Brigitta, punctează faptul că, în prima zi, Guvernul și-a asumat responsabilitatea în fața Parlamentului pentru cinci proiecte din pachetul fiscal 2 de austeritate.
Acestea includ modificări ale pensiilor magistraților, ale salariilor directorilor companiilor de stat.
”UDMR a propus ca amendament, de asemenea, ca capitalul social al companiilor cu o cifră de afaceri mai mică de 100 000 EUR să nu fie majorat. Astfel, am scutit 300.000 de întreprinderi mici de birocrație și de majorarea obligatorie a capitalului social. În același timp, statul trebuie pus la dietă, dar reorganizarea administrației publice trebuie analizată cu atenție, să nu fie făcută cu heirupism, motiv pentru care am convenit să amânăm acest pachet. Considerăm că reducerile de personal trebuie să afecteze nu doar autoritățile locale, ci și administrația centrală”, a punctat Zahoranszki Brigitta.