A ÎNCĂLCAT LEGEA Un bărbat, față de care fusese dispusă măsura arestului la domiciliu, nu a respectat obligațiile acestei măsuri. El a fost identificat de polițiști și prezentat instanței care a dispus măsura arestului preventiv.
A ÎNCĂLCAT LEGEA În cadrul activităţilor desfăşurate pentru a verifica dacă se respectă măsura arestului la domiciliu, poliţiștii sigheteni au identificat un tânăr din municipiu care a încălcat obligațiile impuse de instanță. Pe numele său s-a dispus măsura arestului la domiciliu, însă la data de 23 decembrie a părăsit imobilul unde își executa măsura.
Acesta a fost prezentat instanței care a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
Măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta.
Conform Art. 221 din Codul de Procedură Penală, pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta.
În cazul în care inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura arestului la domiciliu sau obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş