Poliţiştii rutieri din Vișeu de Sus au intervenit aseară la un accident produs la Poienile de Sub Munte.
Un bărbat de 47 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-a răsturnat pe plafon, în albia pârâului ,,Misica”.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unui pasager de 27 de ani. Acesta a fost transportat la Centrul de Permanenţă Poienile de Sub Munte.
Dupa producerea accidentului rutier, şoferul a părăsit locul faptei. A fost identificat după aproximativ două ore.
A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş