A FOST „MIROSIT” Câinele de urmă Teba împreună cu conductorul său intervin de fiecare dată când sunt solicitaţi să ia urmele unor infractori. Au procedat similar şi ieri dimineaţă. S-au deplasat pe raza localităţii Satulung pentru a-şi sprijini colegii în activităţile desfăşurate pentru identificarea şi prinderea persoanelor care au distrus anvelopele mai multor autoturisme.
În fapt, în jurul orei 09.30, poliţiştii din Şomcuta Mare au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că persoane necunoscute au distrus roata unui autovehicul parcat în curtea unui imobil din Satulung. Cooperarea dintre structuri şi abilitatea lui Teba de a mirosi infractorii au avut rezultat. Sub coordonarea conductorului, Teba i-a condus pe poliţişti la un imobil din aceeaşi localitate. Acolo, poliţiştii au identificat un tânăr de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei. În urma extinderii cercetărilor poliţiştii au stabilit că acesta este bănuit de comiterea a încă opt infracţiuni.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi violare de domiciliu, urmând ca la finalizarea lor să dispună măsuri legale.
Informații furnizate de IPJ Maramureș