A FOST DESEMNAT Cristiano Ronaldo, fotbalistul în vârstă de 31 de ani de la Real Madrid, a fost desemnat de UEFA, în cadrul galei de la Monte Carlo, cel mai bun jucător al Europei în sezonul trecut.
A FOST DESEMNAT Cu ocazia tragerii la sorţi a grupelor din Liga Campionilor, UEFA a desemnat cel mai bun jucătoar din Europa de sezonul trecut, ce mai bună jucătoare şi cel mai frumos gol marcat din sezonul trecut. Portughezul i-a devansat pe francezul Antoine Griezmann şi pe galezul Gareth Bale. Ronaldo primise ultima dată acest primeiu în 2014.
„A fost probabil cel mai bun sezon din cariera mea. Nu ştiu dacă pot afrima asta cu certitudine, dar am avut un an extraordinar. Am fost felicitaţi de toată lumea. Le mulţumesc tuturor jucătorilor care au fost cu mine pe acest drum. Sunt foarte fericit” a declarat Ronaldo înainte de anunţul oficial. „Evident că sunt foarte mulţumit. A fost un sezon incredibil. Sigur că nu ar fi corect să nu-i felicit şi pe aceşti doi formidabili jucători” a adăugat portughezul după ce i-a fost înmânat premiul, în cadrul galei.
Cea mai bună jucătoare din fotbalul european a fost desemnată Ada Hegerberg, legitimată în Franţa, Olympique Lyon. Jucătoarea 21 de ani care joacă pe postul de atacant a câştigat duelul cu Amandine Henry şi Dzesenifer Marozsan. Hegerberg a marcat 54 de goluri în 34 meciuri pentru Lyon, în sezonul trecut.
sursa info