Lucrările de reabilitare a Cinematografului Dacia au început în octombrie 2025. Un proiect în care au crezut puțini, spunea la acel moment primarul municipiului Baia Mare.
Proiectul prevede consolidarea clădirii și refacerea arhitecturii și a fațadei inițiale, așa cum a fost concepută inițial, în 1967. La interior, însă, spațiul va fi unul modern, cu echipamente performante, un ascensor panoramic din sticlă și toate condițiile necesare pentru a găzdui proiecții de film, spectacole, conferințe și evenimente comunitare de anvergură.
Sala mare va fi dotată cu gradene retractabile și va avea o capacitate totală de 661 de locuri, dintre care 330 în gradena inferioară și 331 în cea superioară. Vor fi amenajate, de asemenea, spații pentru ateliere, o zonă de restaurante la parter și la etajul al treilea, precum și terase exterioare cu peste 100 de locuri. De asemenea, proiectul include și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice.
Contractul de execuție are valoare de aproape 40 de milioane de lei cu TVA inclus. Valoarea totală a investiției este însă de peste 70 de milioane de lei, dintre care mai mult de 52 de milioane provin din fonduri guvernamentale, prin Programul de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat al Ministerului Dezvoltării, iar restul de aproximativ 17 milioane de lei reprezintă contribuția municipalității. Termenul de execuție este de 24 de luni.
Astăzi, lucrările se prezintă ca în fotografii.
„Poate dacă v-aș fi arătat aceste imagini fără nicio explicație, mulți nu și-ar fi dat seama unde au fost realizate. Iar celor care ar fi știut, poate nu le-ar fi venit să creadă ce se întâmplă aici sau, mai degrabă, că în sfârșit se întâmplă.
Cinematograful Dacia se află în mijlocul unui amplu proces de reabilitare și modernizare. După ani de blocaje și diverse provocări, cum ar fi identificarea unei surse de finanțare pentru salvarea acestei clădiri și readucerea ei în circuitul cultural al orașului, am reușit. Practic, va deveni un centru multifuncțional cultural și educațional, cu spații pentru ateliere, zonă de restaurante și o sală de spectacole de 661 de locuri, cu gradene retractabile, precum și multe alte funcțiuni”, declară Doru Dăncuș, primarul orașului.
A făcut o vizită pe șantier, să verifice stadiul lucrărilor. Fiindcă proiectul este derulat prin Programul de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat al Ministerului Dezvoltării, automat primele intervenții sunt pentru consolidarea clădirii, urmând mai apoi să se treacă la pașii următori.







