În urma activităţilor specifice desfăşurate şi a probatoriului administrat de poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și distrugerea unui dispozitiv electronic de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronică.
”În fapt, la data de 8 august a.c., poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 48 de ani, din Baia Mare, ar fi distrus dispozitivul de monitorizare electonică montat la glezna piciorului, în baza unui ordin de protecţie emis la data de 18 iulie a.c. Conform acestui act, bărbatului i-a fost dispusă utilizarea dispozitivului electronic de supraveghere până la data de 18.07.2026. Faţă de cel în cauză, la data de 8 august a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Ulterior, acestuia i-a fost montat un alt dispozitiv”, informează IPJ Maramureș.
Utilizarea sistemului informatic de monitorizare electronică reprezintă la acest moment cea mai eficientă măsură de protecţie pentru victimele violenţei domestice. În situaţia în care este utilizat şi generează o alertă în dispeceratul de urgenţă operat de Poliţie, aceasta este transmisă echipelor de intervenţie.
Brăţara poate fi demontată doar de către poliţist. Orice intervenţie neautorizată asupra brăţării, pentru înlăturarea sau defectarea ei, conduce la declanşarea unei alerte, fapta constituind infracţiune.