Iulia Dumanska va putea evolua pentru naţionala de handbal a României. Handbalista lui HCM Baia Mare a primit cetăţenia română.
Dumanska Iulia (Yuliya), handbalistă la HCM Baia Mare, originară din Ucraina, a primit cetăţenia română, ceea ce va permite includerea sportivei în echipa naţională de handbal, în vederea participării la competiţii internaţionale.
„Sportiva din Ucraina a solicitat dobândirea cetăţeniei române, iar în 7.10.2015 Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a realizat raport favorabil, constatându-se astfel îndeplinirea condiţiilor legale.
În acest context, potrivit legii, Ministerul Tineretului şi Sportului a iniţiat hotărârea pentru acordarea cetăţeniei române sportivei Dumanska Iulia (Yuliya), adoptată miercuri în şedinţa de Guvern.
Potrivit modificărilor adoptate anul trecut, cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care au contribuit în mod semnificativ la promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești pot dobândi cetățenia română în condiții mai ușoare.
Legea amendată anul trecut prin ordonanță de urgență stabilește, de asemenea, un regim derogatoriu și în ceea ce privește obținerea cetățeniei române de către persoanele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, prin reprezentarea țării noastre în loturile naționale, și care își exprimă atașamentul față de România și față de sistemul de valori românesc.
Portarul echipei de handbal HCM Baia Mare, care activează din 2011 în România, în campionatul naţional, vorbeşte fluent limba română şi a urmat cursurile unui liceu românesc. Ea este primul sportiv care a primit aviz favorabil din partea Autorităţii pentru Acordarea Cetăţeniei Române, ultimul pas fiind adoptarea unui hotărâri de Guvern.