
Incendiu violent astazi dupa amiaza pe strada Valea Poienii din Borsa. Flacarile ar fi pornit de la adapost de animale si s-a extins rapid la inca trei imobile: o anexa si doua case de locuit. In sprijinul pompierilor militari din Borsa a fost trimis si un echipaj de la Viseu de Sus. Valoarea pagubelor materiale nu a fost inca stabilita. Cauza izbucnirii incendiului este in curs de cercetare.
Incendiu la o gospodarie si la Moisei. Alarma s-a dat in aceasta seara in jurul orei 22.00 pe strada Poduri. Deocamdata nu cunoastem amploarea focului.
ACTUALIZARE
Ieri, 17.05., la ora 16.08, dispeceratul I.S.U. Maramureș a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un adăpost de animale în localitatea Borșa, pe strada Valea Poienii. La locul intervenției s-au deplasat pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Borșa. În sprijinul lor au venit și pompierii Secției de Pompieri Vișeu de Sus, cu o autospecială. Flăcările au distrus adăpostul de animale din lemn în proporție de aproximativ 90% și 80 de metri pătrați din acoperișul din lemn al unei case aflată în apropierea adăpostului de animale.