PRINȘI LA FRONTIERĂ Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în Punctele de Frontieră Petea, respectiv Siret, dar și la frontiera ,,verde”, 122 kg tutun și 2.370 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Ieri, 03 mai a.c., în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România, cetăţeanul român Petru L., în vârstă de 34 de ani, din județul Suceava, la volanul unui autovehicul marca Mercedes Benz, înmatriculat în România.
Cu ocazia efectuării formalităților pentru ieșirea din țară, polițiștii de frontieră au descoperit, în bagajele aflate în remorca mașinii, cantitatea de 122 kilograme tutun pentru narghilea, cu diferite arome, fără marcaje fiscale.
Marfa a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate ori marcate necorespunzător sau cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege.
În data de 4 mai a.c., în jurul orei 06.30, la P.T.F. Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român Viorica V., în vârstă de 50 de ani, conducând un microbuz Mercedes Benz, înmatriculat în Bulgaria.
În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale, cantitatea de 420 pachete de țigări,de diferite mărci, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare de 630 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului au descoperit abandonate în apropierea frontierei de stat pe raza localităţii Valea Vișeului, jud. Maramureș, mai multe colete voluminoase ce conțineau țigări provenite din contrabandă.
Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.950 pachete țigări, marca Jin Ling, de proveniență ucraineană.
Întreaga cantitate de țigări în valoare de 22.800 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.
Informații furnizate de ITPF Sighetu Marmației