ULTIMA ORĂ: CRIMINALUL DE LA BAIA MARE, PRINS Un băiat în vârstă de 16 ani, spun autoritățile, este criminalul care a pus capăt vieții fetiței de 5 ani din Baia Mare. Asta, nu înainte să o violeze și să o mutileze.
După 4 zile de la producerea groaznicului eveniment, timp în care sute de polițiști au fost pe urmele criminalului, acesta a fost prins.
Surse din cadrul anchetatorilor arată că acesta ar fi fost sub influența substanțelor interzise în momentul în care a ucis. Acesta locuia tot în clădirea fostului Combinat, Cuprom. Vă reamintim că o fetiță de numai 5 ani a dispărut din fața blocului, fiind violată, mutilată și ucisă în apropierea casei în data de 1 mai. Crima a fost urmată de o adevărată desfășurare de forțe, criminalul fiind prins după 4 zile.
Actualizare:
Informații de ultimă oră în cazul fetiței ucise în zona Combinat din Baia Mare. Suspectul de 16 ani ridicat în urmă cu câteva ore de către polițiști a fost eliberat după audieri.
Potrivit unor surse ale jurnalistului Vasile Dale din cadru anchetei, se pare că oamenii legii au decis să-l pună în libertate pe tânăr după ce au constatat că probele ridicate de la locul crimei nu coincid cu cele prelevate de la suspect. Tot astăzi au fost audiați mai mulți minori. Nici unul dintre aceștia nu a fost reținut.
Vom reveni cu amănunte.
Știre în curs de actualizare.
ActualMM